50 de membri Catena Racing Team au participat pe Arena Nationala din Bucuresti la prima editie a B2RUN 2016, o competitie de renume international care se desfasoara pe stadioanele din toate marile metropole europene. A fost o cursa special si pentru performerii redutabilei echipe polisportive, mai ales ca cei 6 km s-au alergat in zona, in jurul si chiar pe National Arena, loc unde, la tribuna VIP a avut loc si festivitatea de premiere.
A fost un moment unic, de mandrie pentru Catena Racing Team, care si-a adjudecat doua trofee in cadrul competitiei destinata companiilor si firmelor, desfasurata sub sloganul B2RUN – Alearga in cea mai buna companie: Constanta Gherasim Papagheorghe a cucerit locul I la categoria Individual Feminin si dreptul de a reprezenta Romania la finala europeana B2RUN ce va avea loc pe 22 septembrie la Berlin.
Capitanul echipei Catena Racing Team, Daniel Ionita a fost distins cu Premiul Special si Diploma de Onoare pentru ca a fost, citam capitanul celei dintai inscrise echipe la primul team building cu adevarat sportiv si sanatos din Romania, B2RUN!
Membrii Catena Racing Team au alergat pentru tinerii Exceptionali din Romania
Exceptionalii este un proiect de educatie non-formala sustinut de B2RUN si organizat de Scoala de Valori care ii aduce laolalta pe adolescentii cu rezultate deosebite si pune bazele unei comunitati de tineri care sa colaboreze si, impreuna, sa produca schimbarea in domeniile in care activeaza, dar si in societate. O parte din fondurile rezultate in urma organizarii acestui eveniment sportiv ii vor sustine pe acesti tineri „pentru a-si urma pasiunile, mergand pe drumul potrivit personalitatii si preocuparilor proprii, precum si promovarea povestilor lor de succes pentru ca, prin exemplul si energia lor, sa motiveze pe cei din generatia lor, sa genereze schimbari si sa construiasca o lume ghidata de valori sanatoase”. In 2015, peste 80 de adolescenti deosebiti din toata tara au devenit parte din comunitatea Exceptionalilor, iar Vremsafim.ro este platforma dezvoltata de acestia in etapa de Step Up a proiectului (conform modelului de invatare Practice. Learn. Step Up, pe care sunt concepute atelierele din Scoala de Valori). In 2016, alti 77 de tineri au trecut printr-un proces de invatare ce avea sa le insufle dorinta de a fi initiatorii schimbarii pe care si-o doresc de la propria persoana si de la societate. Dupa o saptamana petrecuta la Bucuresti, in care au participat la ateliere de autocunoastere, au interactionat cu profesionisti si au vizitat diverse companii, tinerii s-au intors in comunitatile lor. Ei au implementat 9 proiecte de impact care raspund nevoilor de dezvoltare ale tinerilor din zonele respective, ajungand astfel la aproximativ 1800 de adolescenti ce au beneficiat zilnic de educatie non-formala. Anul viitor proiectul va ingloba aceleasi etape: Tabara de Inovatie, Incursiune in lumea business din Bucuresti si Voluntariat prin proiecte de impact, sustinerea venind tot de la organizatorii B2RUN, care participa astfel la formarea unei comunitati de tineri care actioneaza cu incredere si curaj pentru implinirea viselor lor si ale semenilor.
Realizator: Oana Georgescu