Catena Racing Team la Bucharest 10k&Family Run

Peste 6.000 de participanti, printre care s-au numarat si membrii Catena Racing Team au luat startul cu mic cu mare la cea de-a II-a editie a Uniqua Asigurari - Bucharest 10k&Family Run ce s-a desfasurat pe un traseu de 10 km, avand ca punct de start si sosire Parcul Izvor.
Bucharest Running Club organizatorul celor mai mari evenimente de alergare stradala si sport de masa din Romania a deschis astfel sezonul evenimentelor de alergare lansand si provocarea de a petrece o zi in aer liber alaturi de cei dragi si de a alerga impreuna, in paralel cu atletii romani si straini de elita din Kenya si Etiopia. De altfel, castigatorii cursei 10Km individual au fost etiopienii Kinde Atanaw Ayalew – categoria masculin, 28’51’’ si Tejitu Siyum – categoria feminin 33’42’’.
Echipa Sport Guru (Romania) a ocupat locul I la proba Stafeta 2x5K cu timpul 29’37’’.
Alergatorii au ales fie sa parcurga 10 km individual sau cate 5 km la proba de stafeta, putand apoi sa se reuneasca apoi cu membrii familiei, indiferent de varsta, sa alerge sau sa mearga impreuna 3 km la Cursa Familiilor sau Cursa Adolescentilor. O parte dintre membrii Catena Racing Team, dupa ce au alergat individual, s-au alaturat si membrilor familiilor lor care au alergat pentru culorile celui mai numeros si mai valoros club polisportiv al unei companii. Pentru prima data la evenimentele Bucharest Running Club, copiii de toate varstele au avut curse dedicate. Cei mai mici, de 5 ani au alergat insotiti de parinti, iar cei cu varste cuprinse intre 6 – 13 ani au luat startul pe categorii de varsta si gen in cadrul Cursei Copiilor. La Cursa Bebelusilor, 17 de participanti s-au intrecut taras si de-a busilea pe o distanta de 4,2195 m si au fost premiati cu inscrierea gratuita la editia din 2035 a Maratonului Bucuresti.
Ambasadorii Bucharest 10k&Family Run, campioanele olimpice Monica Rosu, Doina Ignat, Ana Maria Branza, Viorica Susanu
Pe toata durata desfasurarii curselor, pe traseu au fost amenajate zone de divertisment de unde alergatorii au fost incurajati de membrii ai Voltaj Academy, trupe de tobosari, DJ si Taraful Concordia. Pe scena din Parcul Izvor au cantat Tavi Colen Band & Emma, Monica Odagiu, trupele Voltaj Academy, Contrapunct si Amicii, iar URBAN Impro a oferit un spectacol de improvizatie.
Ambasadorii Uniqua Asigurari – Bucharest 10k&Family Run care au luat startul alaturi de familiile lor au fost campioanele olimpice Monica Rosu, Doina Ignat, Ana Maria Branza, Viorica Susanu, realizatorii radio-TV Eli Roman (Realitatea TV), Florentina Opris (Kanal D), Mihai Radulescu (TVR) Mihai Gainusa (TVR), Bogdan Nicolai (bogdannicolai.ro), Radu Restivan, blogger sportiv.
Bucharest Running Club este organizatorul celor mai importante competitii de alergare stradala si sport de masa din Romania – Bucharest Running Club premier events. Incepand cu anul 2008, Bucurestiul a fost inclus in circuitul international al maratoanelor, alaturandu-se celorlalte capitale europene care gazduiesc anual astfel de competitii. Calendarul de evenimente din 2017 cuprinde: Uniqua Asigurari – Bucharest 10k&Family Run, editia a VI-a a OMV Petrom Bucharest Half Marathon (13 – 14 mai), precum si cea de-a X-a editie a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon din (14 – 15 octombrie). Toate competitiile Bucharest Running Club sunt acreditate si inscrise in calendarul international al AIMS (Asociatia Internationala a Maratoanelor si Semimaratoanelor) si IAAF. BRC a dezvoltat in Romania modelul asocierii competitiilor de alergare si sport de masa cu o cauza sociala, umanitara sau ecologica iar in prezent sunt peste 30 cauze partenere ale evenimentelor. Acestea cumuleaza fonduri de 50.000 -100.000 euro anual pentru proiectele comunitare, sociale, educationale, ecologice prezentate. BRC a fost primul ONG care a demarat o platforma de voluntariat sportiv in Romania – www.voluntarinsport.ro iar in prezent colaboreaza cu peste 1.000 voluntari activi care se implica in proiecte si evenimente sportive. BRC organizeaza competitii proprii dar si evenimente de sport de masa pentru companii si ONG-uri. De la infiintare, BRC a organizat peste 100 de evenimente de alergare, miscare in aer liber, sport de masa, voluntariat, educatie, comunicare, dezvoltare comunitara.
Realizator: Oana Georgescu
Foto: Cristina Ardelean