Lansarea Studiului privind analiza fortei de munca la nivelul regiunilor de dezvoltare ale Romaniei, aferent anului 2015
Patronatul Investitorilor Autohtoni – PIAROM (presedinte Cristian Parvan) a lansat cu ocazia unei Conferinte de Presa Studiul privind analiza fortei de munca la nivelul regiunilor de dezvoltare ale Romaniei, aferent anului 2015. Cu sceeasi ocazie a fost lansat si prezentat studiul intitulat Descompunerea si recompunerea structurilor industriale in Romania. Repere de strategie, analize ce au avut la baza datele oferite de INS (Institutul National de Statistica). Aceasta lucrare a fost elaborata cu sprijinul PIAROM, de Institutul National de Cercetari Economice Costin C. Kiritescu (INCE) reprezentat de Prof. Dr. Constantin Ciutacu.
La evenimentul dedicat mass-media, dar si profesionistilor din domeniu, economisti, sociologi, oameni de afaceri, au fost prezenti Anca Vlad, Presedinte Fondator PIAROM, Cristian Parvan, Presedinte PIAROM, Dr. Mihai Cioc, membru PIAROM si Valentin Marian Ionescu, Secretar de Stat, Ministerull Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice
Acest studiu care prezinta situatia salarizarii in Romania, atat in functie de domeniile de activitate cat si in functie de clasa ocupationala analizeaza structura fortei de munca din Romania la nivelul anului 2015 – spunea Dr. Mihai Cioc, lector ASE, coordonator al colectivului de elaborare a lucrarii alcatuit din Dr. Oana Catalina Tapurica, Dr. Florin Tache si Ec. Cristina Elena Ungureanu. Principalele ocupatii in Romania sunt cele de sofer de masina de mare tonaj, vanzator, lucrator comercial, muncitor necalificat in industria confectiilor si agent de securitate. Munca necalificata inseamna circa 14% din forta de munca, insa acest procent ajunge si la 20% in cazul anumitor judete, cum ar fi Bihor, Bistrita Nasaud s.a. Forta de munca e concentrata in industria prelucratoare, in principal in industrii cu productivitate scazuta si costuri salariale mici, ca de exemplu Industria Textila. Exista dezechilibre si in ceea ce priveste raportul dintre numarul de contracte de munca si numarul de someri inregistrati. Astfel, pentru fiecare somer inregistrat, in Romania exista 11 contracte de munca, dar exista judete unde avem mai putin de trei contracte de munca/somer.
Practic, studiul PIAROM arata ca Romania inregistreaza o medie a muncitorilor necalificati de 14,1%, nivelul cel mai mare, de 25,5%, fiind in judetul Bihor. Bucuresti are cea mai redusa pondere de forta de munca necalificata, si anume 8,21%.
Numarul muncitorilor necalificati a crescut cu 8%, lipsa cadrelor calificate fiind o problema pentru antreprenori – a mentionat Anca Vlad, Presedinte Fondator PIAROM. Cercetarea arata ca ponderea muncitorilor necalificati in regiunea Nord-Est ajunge la 14,36%, in regiunea Sud-Vest Oltenia aceasta ajungand la aproape 12%. In Centrul tarii, nivelul muncii necalficate atinge 17%, iar in Sud-Est rata muncitorilor necalificati este de 15%. In vestul tarii, numarul muncitorilor necalificati ocupa 16%, in Nord-Vest – 19%, iar in Sud-Muntenia media este de 15%. Printre meseriile cu cele mai multe contracte de munca necalificata se numara confectiile, asamblarea si montarea pieselor si segmentul manipularii marfurilor, conform studiului PIAROM.
Faptul ca forta de munca este ieftina si necalificata, produce un impact economic semnificativ atat pe termen scurt reflectat de puterea de cumparare a populatiei, cat si pe termen lung, cand veniturile scazute care caracterizeaza sectoarele economice nu vor genera suficiente contributii la bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale, pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii si a sistemului sanitar public. Toate acestea vor conduce la cresterea presiunii fiscale asupra contribuabililor sau la scaderea calitatii vietii personale varstnice si a actului medical.
Ne-am stabilit IT-ul ca brand de tara, dar cati oameni lucreaza in IT? Este IT-ul potrivit ca brand de tara acum? – a intrebat Anca Vlad, stiindu-se ca jumatate dintre programatorii din Romania lucreaza in Bucuresti, in timp ce aproape 40% sunt raspanditi in Cluj, Timis, Brasov, Iasi, Ilfov, Sibiu si Dolj, ceea ce inseamna ca doar 10% acopera restul de 33 de judete ramase.
Realizator: Oana Georgescu
Foto: Cristina Ardelean