Este originar din comuna Giarmata, loc aflat la 10 km de Timişoara, oraş în care a ales să trăiască şi să profeseze, chiar dacă i s-au oferit de nenumărate ori ocazii să plece din ţară şi să lucreze la cel mai înalt nivel în mari oraşe europene, dar şi în SUA. Acum, Prof.Univ.Dr. Marius Lucian Craina este Președinte al Senatului Universitar şi Director al Departamentului de Obstetrică – Ginecologie la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” şi Şef al Secției Obstetrică - Ginecologie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență. În toamna acestui an va împlini 58 de ani, iar realizările sale sunt impresionante. În 2021 a devenit DOCTOR HONORIS CAUSA al Universitatii de Vest "Vasile Goldis" din Arad şi este Membru al Societatii de Obstetrica si Ginecologie din Romania şi al Societatii de Genetica din Romania, Membru Fondator al Societatii Romane de Reproducere Umana Asistata, Membru al Societăţilor de Ginecologie şi de Chirugie “Timisoara Medicală”, Membru al Asociaţiei Române de Medicină Perinatală, al Societăţii Române de Ginecologie Oncologică şi al Societăţii de Ginecologie Endocrinologică din România.
A urmat cursurile şcolii generale din localitatea natală şi a absolvit Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”: „Sunt mândru că fac parte din marea familie a Loganilor şi că am fost elev al unuia dintre cele mai renumite, cunoscute şi de tradiţie licee din Timişoara, dar şi din ţară” – ne mărturisea Dr. Marius Craina. ”Mulţi oameni valoroşi au absolvit acest liceu şi l-au reprezentat cu cinste în ţară, dar şi peste hotare. Personal am avut de mic copil foarte multe exemple bune, demne de urmat în viaţă, dar şi în profesie: universitar, medical, agricol – unchiul meu a fost inginer agronom, cultural şi artistic”.
Marius Craina a ales Medicina, pe care o consideră „cea mai nobilă profesie” şi care i-a dat şansa să lucreze cu şi pentru oameni. Şi, mai ales să aducă pe lume zeci de mii de copii în acele momente pe care le consideră cele mai emoţionante şi înălţătoare.
Era student în ultimul an al Facultăţii de Medicină când a avut loc Revoluţia din 1989; ultimul semestru a fost unul postrevoluţionar şi a trăit practic schimbările masive care aveau să se producă şi în sistemul medical şi sanitar.
„A fost o şansă în viaţă ca, de peste 30 de ani să lucrez şi acum în aceeaşi Maternitate şi să am alături colegi care mi-au fost mentori şi modele de viaţă, de conduită umană, medicală şi profesională”
În noiembrie 1990, îi era consemnată în cartea de muncă prima încadrare ca medic stagiar la Maternitatea „Odobescu” (Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie "Dr. Dumitru Popescu") din Timişoara.
3 ianuarie 1991 a fost prima zi în care Profesorul Craina intra ca medic în Maternitatea Bega (Clinica Universitară de Obstetrică si Ginecologie “Bega”), acolo unde echipa Senso TV l-a filmat şi l-a intervievat. Aici s-a efectuat prima fertilizare in vitro din România! „De atunci, de peste 30 de ani, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru asta, eu lucrez aici, într-un loc în care am evoluat pe toate planurile şi pe care nu l-am părăsit niciodată definitiv şi de unde nici prin gând nu mi-a trecut vreodată să plec! În biroul în care filmăm acuma, am păşit pentru prima dată într-o dimineaţă, la început de ianuarie, în anul 1991. Eram pe coridor, lipit de calorifer de… emoţie şi îl aşteptam pe domnul profesor Ion Munteanu să apară. Îl auzeam urcând scările de la demisol, a trecut pe lângă mine şi mi-a spus să intru în cabinet peste 5 minute. Atunci am intrat pentru prima dată în cabinetul în care ne aflăm. Consider că a fost şansa mea în viaţă ca, de-atunci să lucrez în această maternitate şi chiar să am încă alături colegi care mi-au fost mentori şi modele de viaţă, de conduită umană, medicală şi profesională”.
„Vrei să rămâi în SUA şi să îşi asigurăm continuitatea studiilor, finanţarea şi reîntregirea familiei?” – „Nu, eu mă voi întoarce acasă!”
Dr. Marius Craina, medic primar obstetrică-ginecologie, specializat în chirurgia laparoscopică, histeroscopică şi chirurgia cu laser se numără printre medicii cărora li s-a oferit de nenumărate ori şansa să profeseze în străinătate, mai ales după ce a operat și s-a perfecționat în chirurgia laparoscopică histeroscopică şi în chirurgia cu laser în Germania, la vestita Clinică Universitară de Obstetrică şi Ginecologie “Karl Ruprecht” din Heidelberg. „Una dintre cele mai mari satisfacţii pe care le-am avut în viaţa şi în cariera mea a fost momentul în care, pe programul operator a apărut numele meu. Era în 1994, venisem în Germania la perfecţionare, cu o bursă de un an, iar eu ajunsesem foaret repede să am acest privilegiu, o onoare la care visează foarte mulţi medici. De bucurie, i-am sunat imediat pe mama şi pe tata şi amândoi au început să plângă!”.
Prima „ofertă” i s-a făcut la numai 20 de ani, atunci când, student fiind, a plecat într-o excursie, în SUA: „În 1984, pe vremea comunismului, părinţii m-au înscris la o excursie cu B.T.T. în America şi, cu 24 înainte de expirarea termenului de obţinere a vizei, poştaşul mi-a adus paşaportul” – îşi aminteşte Profesorul. „În culmea fericirii am decolat şi după un zbor lung, am aterizat la New York. Eram 55 de persoane din care aveam să ne mai întoarcem vreo 30… Ne-au dus în New Jersey la un sediu al agentiei, apoi s-a facut o listă cu persoanele care ştiau limba englezîă şi am fost repartizati la diverse familii de români. Cred că există uneori momente, clipe, chiar şi fracţiuni de secundă care îţi influenţează în mod decisiv viaţa…. Eu am rămas la ultimul şi m-a luat la el acasă chiar organizatorul acelei excursii, un român la vreo 35-40 de ani. Am ales să fac un tur al oraşului şi, iată-mă pe mine, la 2 noaptea admirând minunăţia de oraş, urcat pe Empire State Building. Dimineaţa am ajuns la el acasă şi m-a întrebat pe loc: . Iar eu, privind ca propunerea lui ca pe o banalitate, i-am răspuns fără să mă gândesc: Nu! Eu nu am venit rămân aici, ci să vizitez cât mai mult, să îmi perfecţionez limba engleză şi să mă întorc acasă! Nu se aştepta la un asemenea răspuns. Iar eu m-am bucurat la 20 de ani de tot ce am văzut, de experienţele pe care le-am trăit în America şi m-am întors acasă”.
„Eu, atunci când spun ACASĂ, spun Giarmata, Timişoara, Timiş şi România!”
Datorită rezultatelor şi realizărilor sale, a dăruirii şi profesionalismului dovedite, doctorului Marius Craina i s-a oferit o bursă în Germania, la Heidelberg, timp de un an (1994 – 1995).
Şeful Clinicii l-a remarcat şi i-a propus românului nici mai mult nici mai puţin decât postul de medic cu drepturi depline şi condiţii la care nici nu visa vreodată, cu toate avantajele materiale şi profesionale şi cu acelaşi statut ca şi colegii săi germani. „Domnule Profesor, sunt onorat pentru această propunere, dar, eu am venit aici să mă perfecţionez, să învăţ şi apoi să mă întorc acasă!” – ne povesteşte Dr. Marius Craina surâzând. „El a crezut că nu înţelesesem bine nuanţele limbii germane, pentru că nu aveam cum să refuz o astfel de ofertă. Aşa că, a chemat-o pe secretarea lui, Frau Helvig, româncă, de origine din Cluj… Înţelesesem, fireşte, dar i-am spus şi ei acelaşi lucru, în limba română. Realizam ce înseamnă să ai post într-o astfel de clinică, ştiam de toate avantajele şi de salariul imens, de condiţiile de viaţă şi muncă, de oportunităţile şi posibilităţle de care se bucura acolo un medic, dar am refuzat, spre supărarea profesorului care, a continuat să lucreze cu mine, dar nu mi-a mai fost prieten niciodată. Păi, cum puteam să privesc în ochii Profesorului Munteanu care îmi oferise o astfel de şansă, cum puteam să trădez încrederea şi aşteptările lui şi ale colegilor mei, spunându-le că nu mă mai întorc? Şi, pentru ce? Pentru nişte bani în plus, pentru condiţii mai bune, pentru perspective mai mari?!… Nu aş putea pleca niciodată definitiv din ţară, pentru că eu, atunci când spun acasă, spun Giarmata, Timişoara, Timiş şi România!”.
Realizatori: Oana Georgescu, Alexandra Tîrpea, Florin Prodana
Operator imagine: Silviu Crângureanu
Editor imagine: Stanislav Pescu
Foto: Sebastian Oros