Catena, alături de persoanele cu deficiențe de vedere și de auz ca sponsor principal al Caledonian Ball 2019

Fildas-Catena Group a sprijinit financiar Fundația Light Into Europe pentru organizarea celui de al 22-lea Bal Caledonian, un eveniment caritabil remarcabil, emoționant și vesel deopotrivă, dedicat strângerii de fonduri pentru copiii, tinerii și adulții din România cu deficiențe de vedere sau de auz.

Pentru Catena, Farmacia Inimii, inima comunității include și persoanele nevăzătoare, care au nevoie de câini ghizi, antrenați special și care, așa cum sună declarația tulburătoare a unui beneficiar, „devin ochii celor care nu văd”.

Pregătirea acestor câini costă enorm, în jur de 3.000 de euro, și reprezintă un proces pe durata câtorva ani, care implică și traineri care au nevoie și de 3 ani pentru obținerea unui certificat autorizat. De cele mai multe ori, atestarea este obținută peste granițele țării, de către străini, în țările lor de origine, după care aceștia vin , ulterior, aici, să își ofere sprijinul.

Și Fildas-Catena Group, și Fundația Light Into Europe, dar și alte companii responsabile și de renume acoperă, așadar, o nevoie pe care statul român nu o poate acoperi nici la 30 de ani de la Revoluție.

Să strângi fonduri în scopuri caritabile spre binele comunității nu a devenit încă o trăsătură a țărilor ex-comuniste, dar companii naționale precum Catena și cetățeni străini precum fondatorii de origine scoțiană ai Fundației Light Into Europ, diplomații britanici sau oamenii de afaceri olandezi prezenți la Caledonian Ball 2019 schimbă lucrurile în bine.

Grație dedicației Fundației Light Into Europe și grație sprijinului unor sponsori conștienți de dramele românilor, asemeni farmaciei Catena, numărul persoanelor cu deficiențe de vedere care au câini ghizi crește de la an la an în România.

„Catena este cea mai generoasă inimă pentru noi”, spune Camelia Platt, CEO al Fundației Light Into Europe.

„Fiecare dimineață în București este una frumoasă”, adaugă soțul său, Stan Platt, fondatorul Fundației.

Din 2003 și până acum, această organizație caritabilă a ajutat 1.000 de copii sau adulți, inclusiv prin acordarea unor cursuri de limbaj mimico-gestual.

În România, există 30.000 de persoane fără auz care nu pot lucra pentru că limbajul Braille nu este recunoscut oficial în țara noastră.

O trusă cu echipamente esențiale pentru un copil cu deficiențe senzoriale, obiecte precum bastonul alb sau aparate care să îi ajută să găsească, de exemplu, un borcan cu mâncare, prin comenzi vocale, costă aproximativ 300 de euro. Este nevoie în continuare de susținere financiară pentru unii dintre cei mai triști copii ai țării.

În urma cu patru ani, Fundația a demarat un proiect ambițios pentru construirea primului Centru de Câini Ghizi pentru Nevăzători din România. Terenul a fost achiziționat. Acum, este nevoie de finanțare pentru a pune cărămidă peste cărămidă la finalizarea proiectului.

La Caledonian Ball 2019, au fost expuse obiecte artizanale ( păpuși, broșe sau curele în stil tradiționale) executate cu perfecțiune de beneficiarii Fundației Light Into Europe și care au fost scoase la vânzare în cadrul evenimentului, tot pentru strângerea de fonduri necesare românilor cu anumite probleme de sănătate.

Toate acele obiecte cumpărate la bal de persoane generoase au fost, așadar, create de persoane cu inimi la fel mari, dar care fie nu văd, fie nu aud ceea ce se vorbește sau se întâmplă la doi pași de ei.

Anul acesta, Caledonian Ball, un eveniment care se derulează continuu de 22 de ani, a oferit o serie de evenimente caritabile speciale. Pe lângă vânzarea de obiecte create manual, au fost expuse, tot spre vânzare, o serie de alte obiecte de origine scoțiană, având în vedere că balul își are origini celtice. De asemenea, s-au strâns fonduri în cadrul unei licitații live de obiecte rare, precum o bicicletă specială, tablouri sau chiar pachete turistice. A fost oferit și un internship unui tânăr nevăzător, care a fost luat sub aripa Camerei de Comerț Româno-Britanică. În plus, a fost anunțată și demararea unui proiect în domeniul medical de anul viitor.

Inima celor cu dare de inimă pulsează atunci oamenii de lângă noi sunt ajutați când au cea mai mare nevoie de sprijin, fie poate chiar și de o simplă vorbă pentru a se simți integrați în societate.

„ După ce mi-am pierdut vederea, am rămas și fără prieteni”, a declarat Ana Elena, o tânără frumoasă a cărei viață s-a schimbat radical prin prisma Fundației Light Into Europe și a ajutorului Catena. Prin organizație, Ana l-a întâlnit pe Silviu, un tânăr care are și el deficiențe de vedere. Acum, locuiesc împreună și au fiecare câinele său ghid. Silviu lucrează deja pentru că este acceptat de societate. Iar Ana Elena are zâmbetul larg pe chip, semn că este la fel de optimistă că își va găsi și ea un job cât mai curând. Este un alt motiv puternic pentru care Catena rămâne alături de una dintre organizațiile cele mai strategice în domeniul caritabil din România.

Caledonian Ball își are rădăcinile în vechea Caledonie, tărâm scoțian stăpânit de oameni pentru care sprijinul comunitar primează, uneori, în fața propriilor familii.

Balul Caledonian este printre cele mai vechi baluri caritabile din Europa, începuturile sale regăsindu-se în 1841, în Scoția, când a fost organizat în premieră sub patronajul Reginei Victoria.

Caledonian Ball 2019 a fost o celebrare a culturii scoțiene, a ospitalității, a prieteniei și a strângerii de fonduri spre suportul Fundației Light into Europe al cărei scop este acela de a ajuta copiii și tinerii cu deficiențe senzoriale din România să își îmbunătățească viețile, să își extindă posibilitățile și să devină membri activi și acceptați în societatea romanească, cetățeni ca noi, cu drepturi egale în societate.

A fost o seară cu iz scoțian real pentru a celebra munca acestei fundații, a sponsorilor săi și a participanților la licitație.

La final, oaspeții și-au luat pantofii de dans și s-au bucurat de mișcările tradiționale scoțiene pe tirmurile trupei Feis Rois. Este un eveniment care nu dezamăgește niciodată! Pentru unele dintre mișcări participanții s-au pregătiri și timp de 6 săptămâni.

Fundația Light Into Europe este condusa de Camelia si Stan Platt, dar și de fiul lor, Mark, care este la fel de implicat! La fel și alte personalități și oficiali pe care au reușit să îi atragă de partea lor în acest proiect ambițios într-o țară care încă învață de la străini cum să aibă grijă de propria comunitate.

Stan Platt, președintele fondator Light into Europe, a fost recompensat, în anul 2012, cu ordinul Imperiului Britanic de către Regina Elisabeta a II-a pentru munca sa caritabilă din România. El este cel care a adus abordarea din Marea Britanie, din Scoția, în Europa pentru persoanele cu dizabilități încă din 1986, anul înființării fundației, cu scopul declarat de a dezvolta programe de ajutor umanitar și medical în Europa de Est. La noi, organizația funcționează din 1990. Mai întâi, a finanțat zboruri medicale pentru pacienții români. De 22 de ani, are în atenție câinii ghizi pentru persoanele cu deficiențe senzoriale.

Fildas-Catena Group felicită Fundația Light Into Europe pentru realizările sale din 2019 și îi urează succes pe mai departe!

Realizator: Roxana Chivu

Imagine: Mihai Stirbu

Editor: Nicu Pojaru

Foto: Cris Ardelean