Deshidratarea pielii, agravată iarna. Prevenție și tratament

Iarna agravează toate bolile dermatologice pre-existente. Frigul dar și sursele de căldură ne deshidratează pielea, iar asta se vede mai ales la nivelul feței.

Deshidratarea la nivelul feței se traduce printr-un aspect lipsit de strălucire, uscăciune și ten zgrunțuros. Tratamentele de re-hidratare a tenului reduc uscăciunea și redau aspectul sănătos.

Doar hidratarea exterioară nu e suficientă, ne sfătuiește dr Iulia Panțuru, medic specialist dermatologie. Tratamentele de re-hidratare și aplicarea cremelor specifice ajută doar temporar. Restul de tratament, trebuie aplicat de fiecare dintre noi, zi de zi, priin grija pe care o arătăm organismului nostru.

Consumul de apă nu trebuie să scadă doar pentru că afară e frig. Și doar o cremă nu va rezolva decât temporar deshidratarea. Pielea are nevoie constant de hidratare și nu doar cea de la nivelul feței. Chiar dacă pielea corpului nu e expusă ca în seonul cald, asta nu înseamnă că trebuie să uităm s-o îngrijim până la primăvară. Când va fi mai greu să-i redăm aspectul sănătos.

Deshidratarea e provocată nu doar de frig ci și de căldura extremă. Temperatura ridicată din casă nu e benefică pentru organism. La fel, băile fierbinți, îndelungate. Dușurile alternative, calde-reci , rapide, sunt de preferat. Pentru că stimuleaza circulația sanguină. Sau măcar dușurile cu apă călduță, nu fierbinte.

Zâmbiți cu ochii!

În perioada aceasta în care purtăm cu toții mască, zâmbetul, buzele, sunt acoperite. De aceea, comunicăm mai mult prin intermediul ochilor, suntem mai atenți la ce ne transmite celălalt printr-o privire.

Zâmbim cu ochii și poate ne uităm altfel la ei și avem mai multă grijă. Dr Iulia Panțuru, medic specialist dermatolog ne-a explicat că în această perioadă, deși unele paciente au renunțat la tratamentele obișnuite, altele sunt mai preocupate de zona ochilor decât până acum. A crescut cerearea de tratamente pentru această parte a feței, ceea ce arată o preocupare pentru o altfel de comunicare.

Și să nu uităm că strălucirea pielii dar și a ochilor, vine din interior. Deci o stare de bine interioară se va reflecta în exterior prin strălucirea chipului nostru!

Text Mihaela Moldoveanu