De Ziua Națională de Luptă Împotriva Cancerului de Sân, Fundația Renașterea, ”a îmbrăcat” anul acesta, în culoarea roz, pentru a 22-a oară, o clădire emblematică pentru București și pentru România: Palatul CEC.
Acest eveniment anual, devenit tradiție a fost și este dedicat promovării prevenției si depistării precoce a cancerului de sân si pledeaza pentru acces gratuit la diagnostic si tratament pentru toate femeile din Romania. Tot prin tradiție, Catena este sponsor de traditie al „Iluminarii in Roz” si al tuturor evenimentelor organizate de Fundatia Renasterea (Race for the Cure Romania, Brave Cut ș.a.) initiatoare a campaniilor de preventie si depistare precoce a cancerului de san. Pe lângă membrele inimoase echipe condusă de Mihaela Geoană, Președinta Fundației Renașterea, există medici și asistenți medicali dedicați și devotați cauzei, oameni fără de care rezultatele notabile obținute de Fundația Renașterea în cele peste două decenii de activitate nu ar fi fost posibile. Amintim doar de cele peste 117.000 de investigatii medicale efectuate la Centrele Medicale Renasterea sau de cele 24.870 de teste medicale gratuite (Babes Papanicolau si mamografii) facute in cadrul Unitatii Mobile de Diagnostic pentru Sân şi Col Uterin (primul program gratuit de investigaţii de sân şi de col uterin din România !), pentru femei defavorizate din mediul rural si orase mici… Centrul Medical de Excelență „Renasterea”, inaugurat în 2011, și specializat in diagnosticarea precoce a cancerului de san si genital, are 8 cabinete medicale, un laborator modern, mamograf digital si cu tomosinteza (cu 30% mai putina iradiere decat alte echipamente digitale), colposcop, ecograf 4D. Și dacă tot vorbim de cifre, de-a lungul timpului, la Centrele Medicale Renasterea din Bucuresti s-au efectuat 31.794 de ecografii, 44.900 de mamografii si 52.071 de consultatii. Din păcate, peste 5.300 de femei au primit diagnosticul de cancer.
”Din păcate, cancerul mamar în România, este campionul patologiei ginecologice, una din opt femei putând fi diagnosticată cu cancer la sân, iar una din trei – patru femei, este diagnosticată în stadiu avansat de boală” – ne spunea Dr. Alina Diaconu, medic primar obstetrica-ginecologie colaborează din anul 2015 cu Fundația ”Renașterea”.
Este un profesionist, un om cald, un medic atent și dedicat, cu rezultate excepționale, motive pentru care a devenit imaginea Fundației Renașterea, un veritabil purtător de cuvânt și promotor al campaniilor de prevenție și informare inițiate în toată țara. Originară din Galați, este absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi în 2007; un an mai târziu, devenea medic rezident obstetrică – ginecologie la Spitalul Clinic ”Filantropia” din Bucuresti. Parcursul său profesional este unul de excepție, iar provocările de care a avut și are parte sunt continue. ”Femeile nu își cunosc corpul suficient, au încă acea rușine de a se autodescoperi, sunt jenate și reticente în a discuta cu cei din jur sau cu un medic specialist despre probleme de sănătate mamare sau ginecologică pe care le au și nu în ultimul rând, refuzul de a accepta că acestea se pot agrava și stau la baza patologiei unui cancer”.
Ce face un medic precum Dr. Diaconu, ce face echipa ”Renașterea”? – ”Le oferim curaj, încredere și informare, le convingem să fie sincere cu ele însele și cu noi și să accepte realitatea care, de cele mai multe ori nu este pe placul lor…”.
O importantă susținere vine și din partea Asociației de Sprijin a Pacientului Oncologic; marea majoritate a membrelor și voluntarelor sunt învigătoare în lupta cu cancerul. Una dintre ele este Anamaria Bordea, Director de Programe: ”Nu știam ce este diagnosticarea precoce, prevenția, stilul de viață sănătos, adică nu acordam importanța cuvenită. Nu mergeam periodic la control, la medic, credeam că, dacă nu mă doare nimic, totul este bine, nu știam ce înseamnă screening. Norocul meu, ca să spun așa, pentru că acest tip de cancer nu doare, este că tumoarea pe care o aveam deja, îmi provoca dureri. Așa am ajuns la doctor. Din fericire a fost o fază incipientă, m-am vindecat, sunt o învingătoare în lupta cu cancerul. Misiunea mea în cadrul asociației este să le fiu alături femeilor, să le împărtășesc din propriile experiențe care nu au fost deloc ușoare și pe care le-am depășit cu greu. E foarte important să nu fii singură în lupta împotriva cancerului!”
Potrivit ultimelor studii, in Romania sunt diagnosticate cu cancer mamar 9.629 de femei la nivel național, numărul deceselor se ridică la 3.209 si peste jumătate din pacientele cu cancer din Romania (58,4%) sunt diagnosticate abia în stadiile III și IV, comparativ cu statele europene, unde 70-80% din cazurile noi de cancer sunt depistate în stadiile incipiente ale bolii (0, I și II). Anual, peste 1.800 de femei mor în România ca urmare a cancerului de col uterin și aproape 3.400 sunt diagnosticate cu această boală. Incidența este de 2,5 ori mai mare decât media U.E.-27, iar rata mortalităţii este de peste 4 ori mai mare. Incidența poate fi însă redusă cu până la 80% ca urmare a programelor de screening la nivel populațional, însă în România atât depistarea timpurie, cât şi prevenţia rȃmȃn la un nivel foarte redus, în special în rândul grupurilor vulnerabile.
Realizator: Oana Georgescu