Dr. Valentin Calu – Viata sub bisturiu

Este medic primar chirurgie generala (chirurgie laparoscopica, chirurgie hepatica si transplant), medic specialist chirurgie toracica, Doctor in Stiinte Medicale („Probleme terapeutice in colecistita scleroatrofica litiazica”, UMF Bucuresti), sef de lucrari la Clinica de Chirurgie a Spitalului „Elias” si desfasoara o intensa activitate didactica cu studentii de la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti si de indrumare a medicilor rezidenti.
Are un Master in Managementul Sanatatii Publice si al Serviciilor de Sanatate, a urmat si absolvit peste 50 de cursuri postuniversitare in tara si in strainatate, a participat la 70 de congrese nationale si internationale, este membru al mai multor societati stiintifice si a scris sute de articole de specialitate, iar cartea sa de vizita este impresionanta. La fel si premiile si distinctiile care i-au recompensat activitatea, performantele, rezultatele, daruirea si pasiunea pentru meseria de chirurg.
Despre activitatea Dr. Valentin Calu, s-ar putea vorbi si scrie foarte mult, asa cum merita pe deplin. Este un om dedicat aproape in totalitate meseriei sale pe care si-a ales-o copil fiind, pasiunii pentru domeniul chirurgiei, specialitate pe care stia ca o va face inca din clasa a X-a, studiului si muncii sustinute pe care a depus-o din primii ani de facultate pentru a ajunge la asemenea performante. Nu i-a fost usor sa isi construiasca o cariera intr-un domeniu atat de special si de frumos cariua ii dedica cea mai mare parte a timpului sau; instruirea tinerilor sai studenti si a viitorilor medici o considera esentiala in activitatea sa de zi cu zi si se bucura pentru fiecare medic care alege sa ramana sa profeseze in tara. Asa cum a facut-o el! Pentru ca aici, in Romania are totul: familie, prieteni, colegi, pacienti, vise (printre care se afla si o carte pe care vrea sa o scrie), dar si…sambata, singura zi in care de obicei, se odihneste. Citind si ascultand muzica…
Realizator: Oana Georgescu