Fibrilația atrială este o tulburare de ritm cardiac. În această afecțiune, ritmul normal al inimii este înlocuit cu un ritm haotic al cămăruțele mici, numite atrii. Acest ritm haotic este transmis către cămăruțele mari (ventriculi) cu o frecvență crescută. Fibrilația atrială poate să ducă la mai multe complicații, principalele fiind insuficiență cardiacă și formarea de cheaguri în vasele de sânge, provocând accident vascular cerebral, ischemie a membrelor inferioare etc.
Fibrilația atrială apare de obicei în contextul prezenței unor factori de risc al unor boli cardiace sau extracardiace, cum ar fi hipertensiunea arterială, bolile pulmonare sau bolile de tiroidă, bolile cardiace care duc la ischemie cardiacă sau bolile valvulare. Bolile de tiroidă pot influența atât debutul fibrilației atriale, cât și frecvența și permanetizarea acceselor de fibrilație atrială.
Simptomele principale în fibrilația atrială sunt palpitațiile. Acestea sunt de obicei rapide, neregulate, fiind resimțite în piept sau în gât. Dr. Adrian Linte, medic primar Cardiologie intervențională în cadrul Spitalului de Boli Cardiovasculare Angiomedica, explică diferența dintre palpitațiile care sunt patologice și așa-zisele palpitațiile nepatologice. Astfel, o palpitație care apare deodată, din senin, întotdeauna reprezintă o problemă de investigat. Pe de altă parte, în cazul palpitațiilor care apar firesc, cum ar fi în urma unei emoții și cedează când a dispărut emoția, sunt considerate a fi normale. La fel se consideră și atunci când palpitațiile apar în urma unui efort și cedează dacă efortul respectiv s-a încheiat, și în acet caz cel mai probabil fiind vorba de bătăi normale ale inimii.
Diagnosticarea fibrilației atriale se face printr-o metodă standard: electrocardiograma în 12 derivații. Există situații în care este episoadele fibrilației atriale durează prea puțin pentru a pune diagnosticul sau pacientul nu poate veni la cabinet, caz în care există metode de monitorizare pe termen scurt sau lung. Celebrul Holter de EGK reprezintă una dintre metodele standard care pot să vadă ritmul cardiac pe 24-48 de ore, chiar 7 zile, putând depista episoade de fibrilație atrială. De asemenea, actualmente există monitoare speciale, cu algoritmi speciali, pe care pacientul le poate avea la domiciliu luni de zile și le poate activa în momentul în care simte palpitații.
Pentru principalele două probleme în fibrilația atrială, riscul de accident vascular cerebral se tratează cu ajutorul medicamentelor anticoagulante, iar frecvența cardiacă mare se tratează în general cu ajutorul medicamentelor beta-blocante sau blocante ale canalelor de calciu.
Există o discuție și în legătură cu metode care pot să scadă frecvența episoadelor de fibrilație atrială sau chiar să ducă la dispariția bolii. Este vorba despre o clasă de medicamente numite antiaritmice, care uneori pot fi utile în această direcție. De asemenea, actualmente sunt disponibile și tehnici moderne – ablație – care presupun tratamentul local și modificarea parametrilor de la nivelul mușchiului cardiac atrial, tehnici care pot să ajute pacientul să reducă frecvența acestor episoade.
Dr. Adrian Linte – medic primar Cardiologie intervențională în cadrul Spitalului de Boli Cardiovasculare Angiomedica
