Cele mai profitabile companii din România și lideri ai celor mai importante sectoare ale economiei autohtone au fost premiați în cadrul Galei Capital Companii de Elită, organizată de revista cu același nume.
În cadrul Galei, cu ocazia căreia a fost lansat și ”Capital TOP 300 Companii” au fost recunoscute meritele companiilor din următoarele 10 domenii: construcţii şi imobiliare, transporturi, IT şi telecomunicaţii, industria farmaceutică, industria grea, agricultură şi industrie alimentară, bănci şi asigurări, retail, energie, industria auto.
La Categoria ”Industria farmaceutică”, FILDAS CATENA Grup a fost premiată pentru ”Cea mai mare creștere pe piața de distribuție a medicamentelor”.
”Prin Fildas, compania specializată în distribuția de medicamente și Catena, firma de retail care administrează rețeaua ajunsă deja la 700 de farmacii, grupul este cea mai mare companie din industria farmaceutică din România” – a fost motivația organizatorilor. ”Anul 2018 a fost pentru compania Fildas, atât prin prisma rezultatelor financiare înregistrate, cât și din punct de vedere al evoluției generale, un an de succes. Fildas și-a consolidat poziția din topul celor mai mari jucători din piață de distribuție de medicamente”.
Trofeul a fost înmânat echipei Fildas-Catena prezenta la Gala Capital Companii de Elită 2019: Diana Dragomir, director Resurse Umane Catena, Sorin Chirculescu, director Marketing Catena și Aurelia Babinciuc, director național Vânzări Catena, care a înmânat și premiul la categoria „Agricultură și industrie alimentară”.
”Sunt deosebit de onorat să mă aflu în fața dumneavoastră și să ridic acest premiu în numele echipei Catena!” – a declarat Sorin Chirculescu, Director Marketing CATENA. “Anul 2019 este unul special pentru noi, fiindcă sărbătorim 20 de ani de existență! Așadar, povestea Catena a început în anul 1999 și continuă până în prezent, la nivel național. In cele două decenii de la înființare, Catena a reușit să devină un brand farmaceutic apreciat in retailul românesc, cu peste 800 de farmacii și 6 milioane de clienți care ne trec pragul în fiecare lună! In numele celor aproape 5.000 de colegi care fac parte din familia Catena – doresc să le mulțumesc clienților noștri, care au avut încredere și ne-au fost alături în toți acești ani și, desigur, echipei Capital pentru acordarea acestui premiu!”.
Iată care au fost celelalte premiate acordate:
1. Categoria ”Construcții și imobiliare”: Astaldi Spa Italia Sucursala România – premiul pentru o „Prezență activă în dezvoltarea infrastructurii românești”, compania construind 250 de km de autostradă pe care se poate circula şi implementând proiecte precum: modernizarea Aeroportului Internațional Henri Coandă, Pasajul Basarab, constructia stadionul Lia Manoliu, modernizarea aeroportului din Cluj Napoca, Magistralele de Metrou M4 SI M 5.
2. Categoria ”Transporturi”: TRANSGAZ – premiul ”2018, pentru extindere regională”, fiind una dintre cele mai performante companii din România din punct de vedere al profitabilității. Societatea este la momentul actual singurul transportator național de gaze naturale, făcând legătura între companiile care se ocupă cu extracția și distribuitorii autorizați.
3. Categoria ”IT și telecomunicații”: compania ORANGE ROMÂNIA – premiul pentru „Cea mai bună strategie de consolidare a poziției pe piață”, fiind cel mai mare jucător de pe piața românească de profil unde filozofia centrală este reprezentată de investiţiile în reţea şi servicii mai bune pentru clienţi.
4. Categoria ”Industria grea”: compania LIBERTY GALAŢI, fostul Sidex – premiul pentru „Cea mai bună strategie de investiții și dezvoltare pe termen lung”, fiind cel mai mare producător român de oțel, cu o experință de peste 50 de ani în domeniu. Noua conducere a declarat că se va axa pe creşteri de producţie, majorări ale profitului şi modernizări şi în egală măsură va continua să investească în dezvoltarea producției pe termen lung, în sustenablitatea uzinei de la Galați şi a industriei, în general.
5. Categoria ”Agricultură și industrie alimentară”: BRITISH AMERICAN TOBACCO ROMANIA – premiul pentru ”Cel mai mare colector de taxe din economia românească”. Cu o activitate în peste 200 de piețe din întreaga lume, fabrica British American Tobacco din Ploiești este cea de-a fabrică ca marime, a grupului din Europa. Cu o cotă de piaţă de peste 55% este liderul pieţei româneşti a tutunului si al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat.
6. Categoria ”Bănci și asigurări”: BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ – premiul pentru „Cea mai rapidă implementare a inteligenţei artificiale” . Digitalizarea a fost în centrul noii strategii BCR, acest proiect culminând cu lansarea "George", simbolul inteligenței artificiale de care se folosește mai nou BCR, un sistem de mobile și internet banking integrat.
7. Categoria ”Retail”: KAUFLAND – premiul pentru ”Cea mai constantă strategie de dezvoltare”, numărându-se printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări. În România compania deține o rețea de 121 de magazine și peste 15.000 de angajați.
8. Categoria ”Energie”: ROMPETROL – premiul „Cea mai mare creștere din energie” și un exemplu al dezvoltării cu succes a unei afaceri cu origini româneşti în regiunea Mării Negre. Activitățile și operațiunile grupului în România susțin creșterea economiei naționale, sumele totale virate de KMGI către bugetele locale și central ridicându-se în perioada 2007 – iunie 2019 la peste 17 miliarde dolari.
9. Categoria ”Auto”: DACIA RENAULT ROMÂNIA – premiul pentru ”Cel mai bun ambasador al României pe plan industrial și comercial. Cu vânzări de aproape 31 de miliarde de lei, o creștere semnificativă față de cele 27 de miliarde din anul precedent, compania este a doua ca mărime din economia națională, fiind considerată Ambasador al României pe plan industrial şi comercial.
Premii Speciale la Gala Capital Companii de Elită
Premiul surpriză al serii – Compania Anului, a fost acordat către OMV PETROM pentru „Cea mai profitabilă companie din România”. Au mai fost oferite şi premii speciale companiilor ROMGAZ, GRUP FEROVIAR ROMÂN, E-INFRA pentru „Dezvoltarea de infrastructură multi-sectorială care modernizează Romania”, TERAPLAST pentru „Soluții eficiente pentru oameni și mediu” și UP ROMÂNIA pentru „Excelenţă în servicii”.
Capital Top 300 Companii este o revistă care, pe lângă multitudinea de date financiare despre cele mai puternice companii din țară, prezintă și o imaginea a evoluției economiei românești din ultimii doi ani. Este vorba despre o imagine de asamblu ne arată că firmele românești și-au mărit consistent cifrele de afaceri, dar și faptul că și-au consolidat profiturile.
Despre Fildas-Catena
Grupul Fildas-Catena are în prezent peste 6.700 de angajați. Cu o rețea ce depășește 800 de farmacii, aflată în continuă expansiune, și 14 centre logistice pentru depozitarea și distribuția de produse farmaceutice, Fildas-Catena este unul dintre cele mai dinamice grupuri de pe piața muncii din România. Aprecierea şi încrederea de care se bucură brandul Catena sunt dovedite și de premiile pe care reţeaua de farmacii le-a primit în ultimii ani, printre care: premiul de cel mai COOL lanț farmaceutic din România, anul 2018; Best Buy Award – Distincție pentru farmacia cu cel mai bun raport calitate-preț din România; Trusted Brands – premiul pentru „Brandul de farmacii în care românii au cea mai mare încredere”; Superbrands; Qudal – Lanțul de farmacii nr. 1 din punct de vedere al calității produselor și serviciilor din România. Ca o dovadă de recunoaştere a excelenţei în afaceri, Fildas Trading a fost desemnat în 2018, de către ICAP România, True Leader, premiul care recompensează progresul permanent și siguranța financiară.
Realizator: Mihaela Moldoveanu, Oana Georgescu
Editor: Nicu Pojaru
Operator: Mihai Ştirbu
Foto: Andrei manea