Catena, castigatorul locului I la categoria farmacii
Reprezentanti ai marilor companii din Romania, ai diferitelor industrii si reprezentanti mass-media s-au reunit la Gala Premiilor de Excelenta in Relatiile cu Clientii gazduita de Crystal Palace Ballrooms. Primele 3 companii din fiecare categorie (Servicii publice – locale si centrale, Comert, Servicii) au fost premiate, in baza unui studiu de piata realizat de catre The KPI Institute si Acumen Integrat. Au fost 353 nominalizati, 78 premiati, 26 categorii si 3 domenii.
Catena a fost desemnata castigatoarea locului I la categoria farmacii.
Campionii in Relatiile cu clientii in Romania
The KPI Institute a finalizat cu succes studiul Campionii in Relatiile cu clientii in Romania, dezvoltat in perioada 27 aprilie – 8 mai 2015. Scopul studiului a fost acela de a analiza gradul de satisfactie al consumatorilor cu privire la maniera in care acestia sunt tratati de catre diferiti furnizori de produse si servicii prezenti in Romania. Printre concluzii obtinute in urma acestui studiu se numara urmatoarele:
– pentru romani, calitatea produselor sau a serviciilor cumparate depaseste ca importanta pretul acestora, in decizia de cumparare;
– romanii au clasat impactul furnizorilor asupra mediului inconjurator pe unul dintre ultimele locuri in ierarhia elementelor care conteaza in alegerea acestora;
– nationalitatea furnizorului este ultimul element pe care consumatorii romani il iau in calcul atunci cand fac o achizitie;
Atunci cand vine vorba de evaluarea asistentei primite, pentru romani este extrem de important ca organizatiile cu care interactioneza sa isi respecte promisiunile, iar serviciile personalizate nu sunt considerate a influenta semnificativ satisfactia fata de interactiunea cu respectivul furnizor.
Dincolo de aceste aspecte generale, in cadrul studiului, aflat la prima edite, s-au identificat 26 de categorii in care serviciul cu clientii joaca un rol cheie, iar 353 de organizatii au fost nominalizate in cadrul acestor categorii. S-au studiat 800 de variabile, iar esantionul validat a fost de 1081 persoane. Astfel, acest studiu este reprezentativ la nivel national, cu o marja de eroare de ± 2,9% si o probabilitate de 95%.
Astfel, dintre cei 353 de nominalizati, romanii si-au ales campionii pentru fiecare industrie in parte! Catena a fost desemnata castigatoarea locului I la categoria ”farmacii” si a fost reprezentata la Gala de Alina Idris, Specialist Marketing.
Atat rezultatele studiului, analizate si prezentate sub formatul raportului Relatiile cu clientii in Romania 2015, cat si numele finalistilor, respectiv ale castigatorilor au fost facute publice in mod oficial in cadrul Galei Premiilor de Excelenta in Relatiile cu Clientii. Acest eveniment, adiacent Conferintei Managementului Relatiilor cu Clientii in Romania si organizat in parteneriat cu Acumen Integrat. Acest studiu este o premiera pentru Romania, iar Conferinta si Gala vor deveni evenimente cu traditie in tara noastra, care sa reuneasca profesionisti din domeniul Relatiilor cu clientii – a declarat Maria Desmons-Macrea, specialistul de Relatii Clienti din cadrul The KPI Institute
Realizator: Oana Georgescu