Toți părinții își doresc să aibă copii sănătoși, inteligenți, educați și cu personalitate armonioasă, însă, din prea puțină experiență sau din nerăbdarea de a-i vedea cum depășesc etape importante în dezvoltarea lor, părinții fac, fără să își dea seama, greșeli care lasă urme asupra celor mici, chiar asupra corpurilor lor. De aceea, am întrebat specialiștii ce comportamente ar trebui evitate în primul an de viață al bebelușilor pentru a nu dezechilibra dezvoltarea osoasă a acestora.
Care este cea mai frecventa greșeală pe care o fac părinții
”Cel mai des, observ că părinții ignoră recomandarea medicilor neonatologi de a trece bebelușul printr-o serie de controale medicale (ecografia de șold, control auditiv, control oftalmologic). Aceasta este o greșeală pentru că prin depistarea precoce a oricărei afecțiuni, tratamentul până la remedierea problemei va fi mai scurt.
În cazul ecografiei de șold care depistează precoce și precis displazia de șold, dacă nu este făcută până la 6 săptămâni, poate remedia viitoare deformari apărute la nivelul bazinului”, explică Florin Lixandru, kinetoterapeut la Clinica CRON-Phoenix.
Nu grăbiți postura în șezut
Mulți părinți, din nerăbdare, poziționează copilul în șezut prea devreme (înainte de 5-6 luni), oferindu-le suport, fără a înțelege că grăbesc evoluția firească a copilului. Efectul se va transpune pe coloana vertebrală și va produce deformări precum cifoze sau scolioze care ulterior se vor trata în cabinetul de kinetoterapie.
Sprijinul între perne, permis
Deși există o mare dispută pe marginea sprijinutului bebelușului între perne, specialiștii spun că dacă această poziție nu este menținută pentru mult timp înainte de vârsta de 7-8 luni, poate să aducă beneficii multiple. Din această poziție, preț de cîteva minute, în reprize poate să stimuleze curiozitatea copilului și să-l facă pe acesta să își activeze musculatura, pregătind corpul pentru următoarea etapă.