”Medici între frontiere” este omagiul adus de Senso TV și Catena acelor oameni care și-au făcut din meserie o misiune. Lor le dedicăm o serie de materiale, care să rămână mărturie peste timp a pasiunii și a iubirii de oameni.
A realizat de-a lungul carierei sale de cinci decenii, aproape 60.000 de operații, majoritatea intervenții complexe abordând toată paleta de intervenții chirurgicale, atât în spitale mari din București și din țară, cât și în străinătate. A instruit zeci de generații de medici. Prof.Univ.Dr.Mircea Pătruț este Medic Primar Chirurgie Vasculară și Cardiovasculară, fiind recunoscut pentru intervențiile pe cord, dar și asupra tumorilor gigant (anul trecut a operat o tumoră abdominală de 25 kg!).
A intrat al doilea la Facultatea de Medicină (originar din Orșova, s-a pregătit singur și a concurat cu zeci de candidați pe loc), optând pentru Medicina Militară care ”te ordonează și te disciplinează”. A absolvit tot al doilea în 1975 și încă din anul V, când a câștigat concursul de ”intern” în specialitatea chirurgie a început să își clădească, încet și sigur cariera remarcabilă: s-a format pe lângă reputatul Profesor Ioan Pop de Popa, a învățat și s-a specializat în multe țări, precum Germania, Austria, SUA, Franța, Grecia, Italia, Olanda, Țările Nordice, a publicat peste 400 de lucrări științifice și a scris 10 tratate de medicină și monografii de specialitate.
”Citesc și mă informez zilnic și acum, sunt la curent cu toate noutățile apărute în publicații medicale, tratate și studii, majoritatea documentate în SUA!” – spune medicul. ”Înainte de pandemie mergeam în diverse spitale din străinătate, studiam tehnicile celorlalți, operam cu medicii de acolo și îmi îmbunătățeam mereu tehnica. Am vrut mereu să văd nivelul chirurgilor din multe țări ale lumii! Am făcut chiar și chirurgie pedriatică, operând copii de o zi, cu grave malformații cardiace și, ca să ajung la asemenea performanțe, a trebuit să învăț și mă perfecționez în mari centre de profil ale lumii”.
Membru al Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară, Profesorul Pătruț crede în supraspecializare și în importanța pe care o deține inovația în chirurgia cardiovasculară către care s-a îndreptat încă din anul 1987. Subliniind mereu cât de necesară este experiența dobândită în anii în care s-a format, a studiat și a muncit zi și noapte, de multe ori, odihnindu-se 3-4 ore. A început ca asistent stagiar la Catedra de Chirurgie de Campanie la Facultatea de Medicina Militară și a ajuns profesor universitar de Chirurgie Generală și Chirurgie Cardiovasculară după mai bine de 30 de ani de activitate didactică.
”În viață trebuie să ai cât mai multe modele, iar eu am avut parte de cele ale personalităților medicale care mi-au influențat și viața și cariera. De exemplu, la început, atunci când lucram în Spitalul Floreasca, singurul spital de urgență din București, modeul meu a fost doctorul Costică Olteanu, un eminent chirurg și profesor care mi-a dirijat evoluția și filosofia chirurgicală: era un chirurg rapid, așa cum am devenit și sunt și eu, ceea ce contează foarte mult pentru pacientul aflat sub anestezie. De exemplu, timpul în care operez este sub jumătate din medie. Apoi, modeul meu în chirurgia cardiovasculară a fost Profesorul Ioan Pop de Popa. Mi-au fost modele și profesori din străinătate, cu manualitate, reflexe și dexteritate ieșite din comun și mi-am însușit multe de la ei, ajungând la execuții și performanțe dintre cele mai bune”.
A operat în multe țări și, prin comparatie, consideră că în România au fost și încă sunt evidente diferențele de dotări și tehnică, dar calitatea și profesionalismul medicilor sunt comparabile cu cele din străinătate. Mai mult, a operat în România, cot la cot cu profesori renumiți din străinătate pe care i-a invitat să salveze vieți, aici.
Și totuși, în ciuda nenumăratelor oferte primite – prima, chiar în 1990, când a plecat cu o bursă în Germania, la Munchen, Dr. Mircea Pătruț a ales să rămână în țară. ”După numai o săptămână în care am operat alături de echipele lor, zi – lumină, de la 5 dimineața, la 12 noaptea și după ce au văzut cum mă descurc, conducerea clinicii mi-a oferit un contract fără limită, cu un salariu foarte bun și condiții de invidiat. Am refuzat, pentru că nu aș fi rezistat psihic, departe de țară. În plus, atunci, eram Șef de Secție la Spitalul Fundeni, apoi am devenit Şef al Clinicii de Chirurgie din cadrul Spitalului Militar, deci, de ce să fi plecat în străinătate și să o iau de la capăt? Așa s-a întâmplat aproape de fiecare dată, la fiecare ieșire a mea. Și totuși, am rămas în contact cu ei și, până în pandemie, mergeam de 3-4 ori pe lună și operam acolo. Ajusesem să cunosc toate tehnologiile și metodele revoluționare din chirurgia germană, pe care le-am implemnetat în secțiile din București și din țară. De exemplu, la Constanța eu am înființat secția de chirurgie cardiovasculară. Din nimic!”.
Marea sa bucurie este aceea de a reuși să prelungească și să salveze viața unui pacient, pentru că, ”pe lângă, pregătirea teoretică și practică, principala calitate a unui medic este să-și dorească și să poată să muncească”.
Timp de cinci ani, între 1990 şi 1995, a lucrat la Clinica ”Eurotransplant” din Viena. ”Zburam cu avionul prin toată Europa şi culegeam inimi… Primeam telefon că a fost un accident de motocicletă şi că se dona acea inima…” – povesteşte Doctorul Pătruţ. "Într-o noapte am zburat de la Viena la Barcelona, de unde am luat o inimă. Pe urmă, ne-au anunţat că trebuie să mergem la Maastricht, în Olanda de unde am mai luat o inimă. Apoi, am primit un alt telefon care ne anunța că mai este o inimă la Zagreb. Așa că, am aterizat cu trei inimi la Viena şi, împreună cu colegii din echipă am oprerat toată noaptea!”
Acum, Profesorul Mircea Pătruț operează cazuri complexe în medicina privată, în cadrul Spitalului de Boli Cardiovasculare ”Angiomedica” din București și încă primește vizite din partea pacienților operați cu 30 – 40 de ani în urmă.
Își compară mereu profesia cu muzica: ”Să faci o specialitate chirurgicală la nivel înalt trebuie să te perfecționezi continuu. Pe lângă talent, ai nevoie și de reflexe pe care le exersezi zilnic, ca în cazul unui violonist sau pianist”.
Și-a păstrat obiceiurile și deprinderile cazone și stricte din timpul în care se afla în liceu, la internat și apoi din armată, la Facultatea de Medicină Militară și la Spitalul Militar: ”Respect și acum cu sfințenie, orele de trezire și de culcare, practicarea în fiecare zi a sportului, viața cumpătată, cu un regim alimentar calculat pe calorii și pe nivelul meu de arderi. Secretul este să stabilesc de la bun început exact cât trebuie să mănânc. Dacă se întâmplă să depășesc, fac mai mult sport. De fapt, fac sport tot timpul, și de nevoie, dar și de plăcere!”. În fiecare zi, domnul Profesor Doctor Mircea Pătruț își începe ziua la 5 dimineața cu sport, se hrănește sănătos și fără excese și operează. Nu pierde nicio zi fără să citească despre medicină, iar echilibrul din viața sa l-a ajutat să atingă vârsta de 70 de ani plin de energie. Înoată, schiază, joacă tenis și spune că are o voință puternică și nu se lasă doborât în fața eșecurilor.
Ce m-a ținut în România? Mi-a plăcut România și stilul de viață de aici. Poate că, dacă aveam posibilitatea să plec student fiind sau imediat după absolvire, da, dar după ce îți construiești o carieră aici, ai o familie copii, prietebi, colegi, este foarte, foarte greu.
Realizatori: Alexandra Tîrpea, Oana Georgescu, Florin Prodana
Editor: Stasilav Pescu
Operator: Silviu Crângureanu