Medici între frontiere – Prof. Univ. Dr. Mircea Pătruț

Medici intre frontiere este omagiul adus de Senso TV si Catena acelor oameni care și-au făcut din meserie o misiune. Lor le dedicam o serie de materiale, care să rămână mărturie peste timp a pasiunii și a iubirii de oameni.

S-a născut la Orșova, într-un orășel mic de pe Dunăre, iar pasiunea pentru medicină a pornit din dorința de a ajuta cât mai mulți oameni. În cariera sa fabuloasă, de peste cinci decenii, Profesorul Universitar Doctor Mircea Pătruț, Medic Primar Chirurgie Vasculară și Cardiovasculară, nu a refuzat niciodată un pacient, indiferent de cât de complicat a fost cazul.

A ales să studieze Medicina Militară, pentru că, spunea dânsul, ”aceasta te ordonează și te disciplinează”, dar și pentru că, părinții săi nu își permiteau să îl susțină la o facultate civilă, în București. A intrat la facultate al doilea, după o pregătire accerbă pe cont propriu. În acel an au fost 40 de locuri și câteva sute de candidați.

”La liceu a început pentru mine, partea de cunoaștere: în copilărie nu avusesem nici măcar lumină electrică și nicinu știam ce e acela telavizorul. Am știut însă că voi face Medicina și am început să mă pregătesc de prin clasa a zecea. Am învățat enorm, era foarte greu, apropae imposibil să iei examenul, mai ales daca veneai din provincie și nu puteai sa te pregătești în particular!” – povestește Prof. Dr. Mircea Pătruț. A optat pentru Medicina Militară și pentru a avea totul asigurat, dar cursurile, pregătirea, examenele, toate aveau loc alături de colegii și profesorii de la Facultatea de Medicină ”Carol Davila”. Făcea în plus pregătire și instrucție militară care i-au prins foarte bine: ”Pentru mine nu a fost deloc greu pentru că, în timpul liceului am stat la internat, iar regimul de viață era ca într-o cazarmă. Pedagogul chiar făcea cu noi, elevii, instrucție: ieșeam la înviorare, făcea prezența dimineața și seara, lecțiile se făceau sub supravegherea lui, ieșeam în oraș numai cu bilet de voie, iar programul era foarte strict”.

Admiterea la Medicină a fost prima mare provocare din viața și cariera sa. Erau zeci de candidați pe loc, dar concursul de admitere era, spune medicul ”realist, egal și cinstit, nu se punea problema pilelor, a mediului din care proveneau candidații”. Supriza avea să fie una colosală pentru tânărul Mircea Pătruț: ”M-am dus să văd daca am intrat și, deși mă tot câutam în coada listei, abia făcându-mi loc printre mulțimea de elevi și părinți, nu mă regăseam; intrasem în panică, mă albisem la față și tot verificam, coboram și urcam cu privirea până când mi-am văzut numele: al doilea pe listă. Reușisem, nu mă așteptam, deși mă pregătisem asiduu, timp de aproape trei ani!”. A locuit în timpul studenției la caminul unei unități militare de la Gara de Nord, dar cursurile le făcea la Facultatea de Medicină de pe bulevardul Eroilor, apoi în toate spitalele din Capitală.

”Anatomia este exact ca topografia oricărui loc de pe aceată Planetă”

”Eu am făcut specialitatea chirurgie din pasiune pentru această meserie, și am vrut să o fac complet și la cel mai înalt nivel. În perioada în care eram asistent stagiar la Chirurgie Generală, în același timp, după terminarea programului de la spital mergeam la facultate, la Catedra de Anatomie, unde eram asistent și, împreună cu studenții studiam și disecam cadavre. Am făcut asta timp de zece ani și m-a ajutat enorm. Anatomia este exact ca topografia oricărui loc de pe această Planetă și, dacă o cunoști, foarte ușor poți face cele mai diverse și complicate proceduri chirugicale. Pe atunci era nevoie de medici care să lucreze foarte mult, iar eu mă ofeream zi și noapte, nu conta! Niciodată nu m-am dat în lături de la muncă!”.

A susținut o lungă perioadă de timp Cursul de Chirurgie și Neurochirurgie, iar ca medic militar, preda cursuri de chirurgie toracică și ortopedie pentru medicii din toată țara care plecau în teatrele de război.

”Anatomia pe care am precticat-o timp de zece ani la facultate m-a ajutat foarte mult” – spune medicul. ”Sunt operații complexe care necesită multe specialități, iar eu le stăpânesc pe toate. De aceea anumite tumori, afecțiuni cardiovasculare refuzate în multe locuri de diverși medici, le primesc și le operez, cu rezultate foarte bune”.

Și-a împărțit ziua între intervenții și perfecționare continuă, zile doar cu 3-4 ore de somn din 24. A făcut toate tipurile de chirurgie generală și a ajuns să facă toate tipurile de intervenții chirurgicale și din chirurgia cardiovasculară pentru că, spune tot dânsul, ”în razboi, schija nu respecta specialitatea medicului. Trebuie să fii tot timpul pregătit!”.

A absolvit Facultatea de Medicină al doilea! Luase însă examenul de ”internat” în anul V și a optat pentru chirurgie. De atunci a lucrat efectiv în Spitalul Floreasca, sigurul Spital de Urgență din București! Se făceau în jur de 200 de operații în 24 de ore, iar Doctorul Mircea Pătruț era prezent tot timpul, zi și noapte. ”După absolvire am ajuns la Spitalul Militar, iar eu aveam deja atâtea operații făcute, ca număr și tipuri, cât nu făcuseră în toată viața lor medicii în vârstă. Am devenit asistent stagiar în chirurgia de campanie, de război, apoi Medic Specialist în Chirurgie Generală, lucrând o lungă perioadă de timp ca asistent la Profesorului Oancea (General Profesor Doctor Docent Traian Oance – n.red). Între timp, predam cursuri și operam foarte, foarte mult!”.

Profesorul Pătruț a atins diverse recorduri în medicină. În cea mai aglomerată perioadă din viața sa, a realizat chiar și 1000 de operații pe an și a condus cea mai lungă operație, care a durat 24 de ore.

”Spre sfârșitul anilor ’80 am avut șansa să ajung asistent universitar la Spitalul Fundeni, la secția condusă de Profesorul Ioan Pop de Popa; eram specialist în Chirurgie Generală, dar a trebuit să trec la chirugia cardiovasculară. Am făcut o a doua specialitate și am ajuns medic specialist, apoi Medic Primar, doctor in Științe Medicale, fiind unicul asistent al Profesorului Pop de Popa, pe atunci Șef de Catedră. Operam ca de obicei, foarte mult, peste 1000 de intervenții pe an”.

A călătorit în multe țări, dar după Revoluție. Chiar în 1990, Profesorul Mircea Pătruț a primit o bursă la cel mai renumit centru medical din Munchen, în Germania unde și-a desăvârșit chirurgia cardiovasculă. ”Am realizat atunci, că noi eram foarte primitivi” – își amintește surâzând medicul. ”Atunci când am intrat pentru prima dată în sala lor de operație, am fost șocat! Am recunoscut puține lucruri, instrumentar, aparatură! La vremea aceea eram șef de secție, medic primar, Doctor în Știinte Medicale, aveam recorduri de operații și reușite în domeniu, iar eu nu văzusem toate acestea până atunci. Desigur, meseria, cunoștințele, experiența, talentul, dexteritatea și mâna de chirurg există indiferent cu ce aparate, instrumente și ustensile performante lucrezi. Acestea te ajută și îți ușurează munca. În timp am ajuns și noi asemeni celor din Vest!”… (VA URMA)

Realizatori: Alexandra Tîrpea, Oana Georgescu, Florin Prodana

Editor: Stanislav Pescu

Operator: Silviu Crangureanu