Tiroidita postpartum. Atenție la simptome!

Primăvara, pe măsură ce ziua crește și stăm mai mult în natură, ne putem confrunta și cu un dezechilibru hormonal determinat de expunerea excesivă la lumină. E una din cauzele asteniei de primăvară. Iar astenia poate fi un simptom al tiroiditei postpartum de care proaspetele mămici să nici nu aibă habar.

Tiroidita Hashimoto, boală autoimună

Tiroidita Hashimoto este o boală autoimună și poate afecta orice persoană, indiferent de vârstă, dar apare cu precădere la femei. În anumite momente ale vieții, femeile pot fi mai vulnerabile la afecţiunile glandei tiroide. Și anume în timpul sarcinii, când apar modificări hormonale, după naștere sau în timpul menopauzei.

Simptome ne-simțite

Tiroidita postpartum se poate instala discret, fără să bată tare la ușă. Confruntate cu oboseala și stresul cauzate de nopți nedormite sau de dificultățile de adaptare ale bebelușului, proaspetele mămici ar putea să nu ia în serios simptomele de tiroidită. Pentru că acestea pot chiar să lipsească. Sau să nu iasă în evidență.

În faza de tiroidă hiperactivă, par stările de iritabilitate, intoleranță la căldură, astenie, nervozitate, anxietate, oboseală, palpitații și pierderea în greutate.

Faza de hipotiroidism se prezintă cu alte simptome, cum ar fi intoleranța la frig, piele uscată, oboseală excesivă, somnolență, tulburări de concentrare.

Tiroidita postpartum este o afecțiune nedureroasă, iar modificările datorate excesului de hormoni tiroidieni sunt de obicei minime. Ea poate apărea într-o perioadă de până la un an de la naștere și poate trece de la sine.

Mergeți la medic și mai ales faceți un control specific în timpul sarcinii. Pentru că impactul asupra bebelușului poate fi serios.

Impactul deficitului de iod

Iodul este esenţial în producerea de hormoni tiroidieni, pentru dezvoltarea normală a fătului şi a sugarului şi este un nutrient esențial pentru starea de sănătate în toate etapele vieții. Deoarece organismul uman nu poate produce iod, acesta trebuie suplimentat regulat print-o dietă sănătoasă.

Hormonii tiroidieni ajută organismul să utilizeze în mod optim energia, să menţină căldura corporală, funcționarea normală a creierului, a inimii, a muşchilor şi a altor organe. Potrivit OMS, un aport insuficient de iod este cea mai frecventă cauză a retardului mental. O cauză care poate fi prevenită sau ameliorată, ceea ce se și încearcă la nivel global printr-o campanie continuă de iodizare a sării.

Raportul Organizației Mondiale a Sănătății arată că deficitul de iod se întâlnește în 54 de ţări din toată lumea. Țara noastră nu se află printre acestea.

text Mihaela Moldoveanu