Au participat aproape 500 de participanti la cele doua sectiuni – una
pentru profesionistii din domeniul sanatatii mintale si cealalta
adresata marelui public, avand ca slogan ”Fii bine cu tine!”.
Evenimentul a fost organizat de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT), o asociatie profesionala interdisciplinara care ofera ajutor psihologic celor care au nevoie si promoveaza cunostintele despre traumele psihice. ”Suntem promotorii unui domeniu nou, plin de invataturi pentru cresterea calitatii vietii noastre. Valoarea sta in eficienta rezultatelor obtinute. Munca noastra urmareste asistarea psihologica a persoanelor atunci cand isi propun dezvoltarea personala, dar mai ales in momentele in care traverseaza o perioada grea. Suntem alaturi de clientii nostri in momentele dificile pentru a gasi solutii la problemele cu care se confrunta, desi asta implica uneori o munca de constientizare si schimbare interioara ce poate fi dureroasa sau incomoda. Insa efectele pozitive sunt reale si durabile.” – a afirmat Diana Vasile – Presedinta ISTT
Convingerea de baza a echipei de psihologi care sustine si dezvolta acest institut este aceea ca traumele psihice reprezinta mult mai mult decat perioade de durere sufleteasca si suferinta emotionala. Trauma psihica este o importanta sursa de invatare si de evolutie personala. „Astazi, cand ne este atat de usor sa fim conectati unii cu altii, dezvoltarea psihotraumatologiei ca domeniu tine de implicarea activa a comunitatii de profesionisti. Anul acesta ne-am concentrat pe tema increderii in capacitatea de a depasi suferinta, la nivel individual si social. Ne asteptam ca ecourile evenimentului sa convinga si mai multi specialisti in sanatate mintala de nevoia de a stii despre si de a se pregati profesionist pentru asistarea efectelor traumei psihice.” – a spus Bogdan Cezar Ion, membru fondator al ISTT.
Timp de doua zile, la Conferinta Nationala de Psihotraumatologie, cel mai amplu eveniment din Romania dedicat psihotraumatologiei, cei mai buni profesionisti din tara si nume sonore de peste hotare au oferit inspiratie, cunostinte si acces la cele mai noi modalitati de abordare a traumei psihice. Au fost abordate urmatoarele teme: rolul comunitatii asupra sanatatii individuale, posibilitati de interventie in tulburarea de stres posttraumatic, consecintele evenimentelor traumatice traite in copilarie asupra sanatatii mintale, sindromul burn-out, evaluarea psihofiziologica a traumei, cum se ajunge la de la trauma la solutii urmand calea clientului sau evaluarea riscului de trauma la nivel organizational.
Acest material va este oferit de Catena.
Realizator: Oana Georgescu
Foto: Oana Georgescu