Suntem printre primii în Europa la obezitate infantilă. E o dereglare a sănătății corpului care ia amploare. Specialiștii se confruntă nu numai cu faptul că vârsta celor afectați scade tot mai mult dar și cu lipsa de atenție sau de implicare a unora dintre părinți.
Din varii motive, părinții nu observă la timp că ceva se întâmplă cu copilul sau nu au mijloacele și voința necesară de a-i ajuta.
Kinetoterapeutul Simona Rusu e specializată pe lucrul cu copiii, de ceând sunt în burta mamei până la vârsta de 16 ani. Lucrează atât cu copiii cât și cu părinții lor, pentru a-i stimula pe copii să facă mișcare.
În cazul obezității infantile, intră în contact cu lipsa de voință a copiilor de a face o schimbare cât și cu nevoia părinților de a avea copii sănătoși. Nu e întotdeauna ușor, pentru că cei tineri nu sunt dispuși să renunțe dintr-odată la plăcerile lor. Și adulții știu că atunci când iei câteva kilograme în plus, de supărare tinzi să aduni și mai multe. Și uneori numai voința nu e de ajuns. Conștientizarea motivelor care duc la adunarea de kilograme, poate fi mult mai importantă.
Kinetoterapeutul Simona Rusu, care se ocupă de un program care-i implică și pe părinți, ne-a mărturisit că nu ar avea succes în ceea ce face dacă nu ar fi învățat să-i asculte pe copii. Și ascultându-i, să le afle motivele, slăbiciunile și să învețe cum să-i stimuleze, să-i motiveze să accepte și să vrea să-și schimbe atitudinea, să fie sănătoși și armonioși. Numai ascultându-i pe copii și nu doar pe părinții lor, poate să acceseze prin jocuri și povești resursele intime care să-i ajute să ducă o viață sănătoasă.
Text: Mihaela Moldoveanu