Imunitatea se clădește zi de zi!

Zi de zi și poate acum mai mult decât altădată, ne gândim la sănătatea noastră, la corp și la o îngrijire corespunzătoare.

Imunitatea nu e doar un cuvânt care să ne pună pe gânduri, e un sistem de sănătate pe care fiecare îl clădim zi de zi prin deciziile pe care le luăm.

Am făcut măcar zece minute de exerciții dimineața? Micul dejun e consistent și ne dă energie sau considerăm că o cafea e suficientă? Consumăm fibre, legume, fructe în fiecare zi? Consumăm proteine? Ce fel? Avem grijă să dormim suficient? Ne îngrijorăm foarte mult? Suntem stresați? Gândurile negre ne invadează și nu știm ce să facem?

Creierul nostru nu e separat de corp așa cum poate avem uneori tendința să credem? Când lăsăm gândurile negative să ne alieneze starea de spirit, acestea își fac loc în celulele corpului nostru. Mai bine să încercăm să ne păstrăm o stare de spirit bună.

Poate suntem mai atenți la ce mâncăm, pregătind o masă bună pentru cei dragi. Poate gătim noi înșine acum, căutăm rețete noi și experimentăm bucurii noi în gusturi noi. Poate realizăm că ne putem hrăni singuri, că ne-am bazat prea mult de mâncarea la casoletă înfulecată într-o pauză de prânz.

Poate acum avem timp să reflectăm un pic la ce ne place să mâncăm, cum am vrea cu adevărat să arătăm, ce ni se potrivește și ce putem face ca să ne apropiem de forma optimă de sănătate.

Dacă nu știm de unde să începem, nutriționiștii ne stau la dispoziție. Și ne pot ajuta cu sfaturi prețioase. Dincolo de sfaturi însă, depinde de fiecare dintre noi.

Să ne dorim sănătatea pentru beneficiile ei și să ne bucurăm de viață. Imunitatea nu e ceva separat de noi, nu e ceva ce putem obține cu niște pastile sau energizante. Imunitatea e inerentă ființei noastre și o putem îmbunătăți fiind mai atenți la nevoile corpului și dacă e nevoie, avem multe suplimente care ne pot ajuta. Imunitatea e în puterea noastră, depinde de noi, în fiecare clipă!

Text: Mihaela Moldoveanu