Cei doi Lucani (Prof.Dr. Mihai Lucan si Asist.Univ.Dr. Ciprian Valerian Lucan, Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal, Clinica Lukmed Cluj-Napoca)alcatuiesc de foarte multa vreme o echipa redutabila. Si in viata si in profesie. Si acasa si la spital, locul unde isi petrec cel mai mult timp. Pentru ca sunt dedicati si devotati aproape intru totul profesiei de medic, pacientilor, Institutului, clinicii, studiului continuu, activitatii de cercetare, interventiilor chirurgicale de transplant pentru care trebuie sa fii pregatit la orice ora din zi si din noapte.
Fascinatia si pasiunea pentru profesia care te tine departe de familie, dar care te apropie si te tine definitiv legat de ea
Cand eram mic, ne vedeam rar, dar cand ne adunam cu totii, seara la cina si asta era traditie si se intampla cat de des se putea, discutam numai despre problemele medicale ale lui tata de la spital. Inevitabil am inceput sa cochetez cu ideea de a ma face medic, desi initial mi-am dorit sa devin medic veterinar – povesteste Dr. Ciprian Lucan, medic specialist in urologie, crioterapie, laparoscopie, membru al echipei de transplant renal din cadrul ICUTR Cluj Napoca.
Mi-au placut mai mult animalele, decât oamenii, dar, avand în vedere ca aveam de la cine sa invat meserie si cine sa imi dea tot sprijinul, am ales. In 2000 am intrat la Facultatea de Medicina din Cluj, am facut apoi 6 ani de rezidentiat si practic meseria asta de peste 10 ani de zile. (…) Am realizat că nici nu aș fi putut să fac altceva! Și asta pentru că, pe lângă tradiția din familie și discuțiile obișnuite legate invariabil de medicină – avem mulți doctori în familie, m-au atras partea tehnică a chirurgiei urologice, dispozitivele medicale electronice folosite la operațiile care acum 20-30 ani se rezolvau cu bisturiul.
A invatat sa fie un chirurg urolog complex, sa faca totul, de la patologii diverse si litiaze si pana la operatii de transplant renal. A invatat alaturi de ceilalti colegi sa abordeze toata sfera problemelor urologice, nu sa ne specializeze fiecare in ceva anume.
O legatura de sange si nu numai
Si cand eram student sau rezident, cel mai des mi se punea intrebarea daca am vreo legatura cu profesorul Mihai Lucan… Si spuneam mandru ca da, avem o legatura de sange. Unii apreciau, altii ma defavorizau sau ma invidiau. Asa se intampla peste tot.
Dar el si-a vazut de treaba, iar avantajul a fost de partea sa. Dr. Ciprian Lucan a avut mai mult de muncit si de demonstrat, desi în societatea noastra pe unii tot nu poti sa ii împaci si sa ii multumesti.
Asa ca, cel mai bine e sa iti vezi de treaba, sa inveti si sa iti vezi de familia ta. Cel mai mult contează că ai mei sunt mandri de mine.
Prima operatie de transplant renal, in 2008
Dr. Ciprian Lucan a participat inca din vremea studentiei la operații de transplant renal. Primul transplant pe care l-a făcut Da Capo al Fine a fost in 2008. De atunci are peste 160 de operatii de transplant renal realizate de el. Toate reusite! Unul dintre ele a fost si acela pe care l-a efectuat fetei de 29 de ani, exact in acelasi timp in care tatal sau, Dr. Mihai Lucan il opera pe actorul Alexandru Arsinel.
Dr. Ciprian Lucan a avut onoarea sa pregateasca campul operator pentru transplantul la care era suspus marele actor Alexandru Arsinel. Practic el i-a deschis operatia. Ambele operatii de transplant au fost reusite, iar operatia domnului Arsinel, cu risc major datorita faptului ca era un pacient de peste 70 de ani, un mare succes al echipei noastre. Este fascinant, chiar daca in conditii pe care nimeni nu si le doreste, sa ai ocazia sa te bucuri de prezenta unei asemenea personalitati. Sa redai sanatatea si chiar viata unui monstru sacru al teatrului si filmului românesc, unui mare actor pe care il idolatrizam de mic.
Fascinat de mic de cuplul Stela – Arsinel
Am copilarit la Suceava la bunicii mei si cand Stela Popescu si Alexandru Arsinel veneau cu Teatrul Tanase, de vreo două ori pe an la Casa de Cultura din oraș, ma luau si pe mine. Spectacolele se jucau cu casa inchisa, iar matusa mea care este medic reumatolog facea cu greu rost de bilete… Am avut o fascinație față de cuplul Stela Popescu – Alexandru Arșinel de când eram mic…(…) Având ocazia să îl cunosc ca om pe domnul Arsinel, nu doar ca artist, a fost inevitabil să nu mă atașez și mai mult de el. E un om cald, se comportă cât se poate de firesc, a fost un pacient foarte ascultător și docil, care s-a purtat foarte normal. Este un om extraordinar și un actor foarte talentat.
Despre scandaluri, campanii negative, acuze nedrepte
Cred că salvarea Maestrului Arșinel a coincis cu o conjurație a unor indivizi, unor oportuniști care s-au legat de o cauză medicală, de sănătatea unui om, indiferent cine ar fi fost el – spunea Prof. Dr. Univ. Mihai Lucan. Pana acum, in activitatea noastra au fost sute, mii oameni asemenea domnului Arsinel. Și nimeni din mass-media, nici un ONG, nu s-a interesat vreodata de numele lor, de modul în care au ajuns, de exemplu, sa li se faca transplant. Acei pacienți nu erau vedete, nu erau personalități, nu erau nume care să starneasca o reactie in mass-media, sa aduca celebritatea unor detractori, chiar dacă una efemera si iluzorie. Sa ajungem sa dam explicatii de ce l-am chemat pe Arsinel pentru a-i testa compatibiltatea, alaturi de alti sase pacienti, de ce l-am ales pentru un act medical care a salvat doua vieti in acelasi timp, nu doar pe cea a artistului, este de neconceput intr-o tars civilizata.
Totul a fost creat artificial, avandu-l ca tinta pe Mihai Lucan si ca instrument pe Alexandru Arsinel. Mass-media, internetul, forumurile au fost foarte active atunci, speculand preferinta si inclinatia romanului spre morbid. Boala si moartea unei personalitati atrag un iures mediatic, in timp ce realizarile de ordin profesional din orice domeniu, trec anonime pe langa noi. Nu prezinta interes….
Dupa ce ii vezi manifestandu-se pe acei frustrati, care nu gandesc, pe care ii hranește ura si ii anima doar lucrurile negative, iti ramane in suflet o mare lehamite – a adaugat Dr. Ciprian Lucan. Ar trebui sa fim un intreg de cand ne nastem pana murim, nu sa ne facem bucati. Bunul simt este pe cale de disparitie, iar valorile morale si educationale nu mai sunt respectate. De aceea incerc impreuna cu familia sa ma tin departe de toate acestea, sa imi vad de treaba, sa imi facem datoria si sa ma bucur de cei alaturi de care petrec si asa destul de putin timp. Vreau sa imi cresc copilul asa cu am fost eu crescut!
Realizator: Oana Georgescu