Tusea in sezonul rece

Tusea cronica reprezinta o tuse ce persista pe o perioada mai lunga de timp, fiind intalnita destul de frecvent. Tusea cronica nu este o boala in sine, dar este un simptom al unei afectiuni de baza.

De cele mai multe ori, tusea cronica nu este un motiv de ingrijorare, insa trebuie facuta o vizita la medic si, ulterior, investigata.

Care sunt cauzele tusei cronice

Cele mai frecvente cauze de tuse cronica includ astmul, rinita alergica, afectiuni si infectii ale sinusurilor si refluxul gastroesofagian. In cazuri mai rare, tusea cronica poate fi cauza inhalarii unui corp strain in plamani, insa aceasta apare mai frecvent la copii. Iata care sunt cauzele principale ale tusei cronice:

Fumatul. Inhalarea fumului de tigara duce, in timp, la aparitia tusei cronice.

Astmul. Acesta se manifesta prin dificultati la respiratie, precum si printr-o respiratie suieratoare. De cele mai multe ori, probele respiratorii sunt modificate in astm, insa exista si forme in care tusea cronica este singurul simptom, iar testele respiratorii sunt normale. Simptomele astmului pot fi agravate de expunerea la poluanti sau la substante chimice, aerul rece, fum sau parfumuri.

Refluxul gastroesofagian. Acesta reprezinta refluxul acidului gastric in esofag. Daca acidul gastric ajunge in esofag, apar spasme ale cailor aeriene, ce se manifesta prin tuse si scurtarea respiratiei. Un simptom frecvent al acestei afectiuni este reprezentat de senzatia de arsura la nivelul pieptului (pirozis esofagian). Insa, in unele cazuri, singurul simptom poate fi doar tusea.

Afectiunile sinusurilor. In special infectiile sinusurilor pot cauza aparitia tusei cronice cu mucus. Acestea pot fi greu de diagnosticat uneori si poate fi necesara o tomografie computerizata pentru o imagine detaliata.

Infectiile pulmonare (bronsita si pneumonia) pot cauza aparitia tusei acute sau cronice. Aceste infectii pot fi cauzate de bacterii, virusuri sau fungi. In cazul pacientilor cu astm, infectiile de tract respirator superior se manifesta prin tuse cronica chiar si dupa ce infectia nu mai este prezenta.

Prezenta unui corp strain. Tusea cronica la copii este neobisnuita. Corpurile straine ce obstructioneaza caile aeriene pot duce la aparitia acestui simptom. Tusea cronica la copii trebuie evaluata de medicul pediatru.

Medicamentele. Unele medicamente folosite pentru tratarea hipertensiunii arteriale pot cauza aparitia tusei cronice.

Cauze mai rare de tuse cronica sunt reprezentate de alergii, tumori, sarcoidoza, insuficienta cardiaca congestiva, boala pulmonara obstructiva cronica sau emfizemul pulmonar.

Daca tusea cronica persista, este nevoie de un consult medical, precum si de investigatii medicale amanuntite.

Cum putem ameliora tusea cronica pana ajungem la medic ?

Tusea cronica poate fi ameliorata cu ajutorul unor remedii, chiar de acasa. Iata care sunt:

Mentineti o hidratare optima. O cantitate suficienta de lichide ajuta la fluidificarea mucusului, favorizand eliminarea acestuia.

Faceti gargara cu apa calduta sarata pentru a curata gatul si pentru a elimina mucusul.

Incercati sa dormiti cu capul intr-o pozitie mai ridicata (pe mai multe perne) pentru a ameliora tusea uscata.

Dropsurile pentru tuse pot calma gatul iritat.

Renuntati la fumat si evitati fumul de tigara pasiv, precum si substantele iritante (praf, poluanti, parfumuri).

Folositi miere cand va preparati bauturile. Fie ca este vorba de ceai sau sucuri de fructe, mierea poate ameliora tusea. Nu o utilizati, insa, in bauturi fierbinti.

Ceaiul de ghimbir este benefic pentru a ameliora tusea cronica si pentru a curata pasajele nazale. De asemenea, si alte plante, precum eucaliptul sau menta, pot fi utilizate pentru a ameliora tusea cronica.

REALIZATOR : CORINA VOICU
OPERATOR : ALEXANDRU ANDRIES
EDITOR MONTAJ: STANISLAV PESCU
SURSA: www.farmaciata.ro